UNHCR | Ajutați refugiații și familiile afectate de războiul din Ucraina

Image
Anzhela (24) holds her little niece Liliya (4), as they both attend the distribution activity of the UNHCR partner Humanitarian Mission Proliska

MILIOANE DE OAMENI AU FUGIT DIN CALEA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

La mai bine de un an de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, o treime din populație a fost forțată să își părăsească locuințele.

Familiile forțate să fugă au în continuare nevoie de sprijinul dumneavoastră.

UNHCR, Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiați a fost prezentă pe teren încă de la începutul conflictului, oferind adăposturi de urgență, articole de primă necesitate, sprijin juridic și psihologic persoanelor afectate de conflict. Zi de zi, din cauza atacurilor care continuă să se desfășoare pe teritoriul Ucrainei, oamenii  își pierd casele sau chiar pe cei dragi.  Suntem prezenți și vom continua să lucrăm în Ucraina și în țările care găzduiesc refugiați din Ucraina, atât timp cât va fi necesar, pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie.

Dar, nu putem face acest lucru fără dumneavoastră.

Sfârșitul războiului este greu de întrevăzut în acest moment, de aceea ne bazăm pe generozitatea dumneavoastră pentru a continua să oferim ajutor esențial, care salvează vieți, oamenilor care au pierdut totul.

Vă rugăm să donați acum. 

Credit foto: © Misiunea Umanitară „Proliska”/UNHCR/Artur Ulianytskyi

Image
Anzhela (24) holds her little niece Liliya (4), as they both attend the distribution activity of the UNHCR partner Humanitarian Mission Proliska

MILIOANE DE OAMENI AU FUGIT DIN CALEA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

Cum ați dori să donați?

Please select
Options wrapper
Options wrapper
Options wrapper
Options wrapper
Options wrapper
 
Please make sure the amount is between and
Vă rugăm să completați datele dumneavoastră personale

Confidențialitatea datelor

Prin trimiterea acestui formular, recunoașteți că sunteți de acord cu faptul că datele dumneavoastră personale vor fi utilizate în conformitate cu Politica noastră de confidențialitate. Aveți dreptul de a vă retrage consimțământul în orice moment, contactându-ne.

Summary of donation information

Informații suplimentare privind donația unică: Donația dumneavoastră va contribui la sprijinirea persoanelor forțate să fugă din Ucraina și a celor strămutate în interiorul Ucrainei.
Informații suplimentare privind donațiile lunare: Luați în considerare posibilitatea de a face o donație lunară. Donațiile lunare ajută la sprijinirea mai multor familii forțate să fugă. Făcând o donație periodică către UNHCR, puteți oferi refugiaților și persoanelor strămutate din întreaga lume ajutor, protecție și speranță la un viitor mai bun.

US$ 1,500

ar putea ajuta la izolarea termică a unei case din Ucraina, permițând astfel familiilor să mențină casa încălzită pe tot parcursul anului

€ 1402

£ 1209

Fr. 1366

RON 6953

US$ 385

ar putea oferi unei gospodării aflate la nevoie, un dispozitiv termic pe bază de combustibil

€ 360

£ 310

Fr. 350

RON 1785

US$ 120

ar putea oferi sprijin psihosocial unui copil din Ucraina, cum ar fi accesul la activități de informare, centre de zi și spații prietenoase pentru copii

€ 112

£ 97

Fr. 109

RON 556

De ce anume au nevoie refugiații din Ucraina?

UNHCR intervine de urgență în Ucraina și în țările vecine pentru a sprijini persoanele forțate să fugă din cauza crizei actuale. Nevoile urgente includ adăposturi, articole de primă necesitate, cum ar fi pături, saltele de dormit, recipiente pentru a transporta apă curată și servicii de protecție, în special pentru cei mai vulnerabili, cum ar fi copiii neînsoțiți și separați de restul familiei, femeile și persoanele în vârstă, care reprezintă marea majoritate a celor care și-au părăsit casele.

În cazul în care misiunea noastră de urgență din Ucraina va fi finanțată integral, donația dumneavoastră va oferi sprijin pentru salvarea de vieți a persoanelor forțate să se refugieze din cauza situațiilor de urgență din întreaga lume.